Rogobete lansează strategia de digitalizare a dosarelor medicale
Ce proiecte cheie conține strategia?
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a supus consultării publice Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate pentru perioada 2027-2031. Documentul stabilește direcțiile de modernizare a infrastructurii sanitare pentru următorii cinci ani.
Sănătate Mentală și Wellness
Conștientizarea sănătății mintale: de ce e mai urgentă ca niciodată
Te trezești mereu la 4 dimineața? Un expert explică de ce se întâmplă exact asta
Cum să depășești frica de dentist: sfaturi pentru o vizită fără stres
Cum schimbează ADHD-ul respirația și percepția pe parcursul viețiiScopul central este simplu: pacienții să nu mai poarte cu sine dosare de la un spital la altul, iar medicii să aibă acces rapid și securizat la datele necesare pentru decizii clinice, petrecând mai mult timp cu pacienții în loc de a completa rapoarte suprapuse.
„Punem în dezbatere publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031, un document care stabilește obiective precise, responsabilități, termene și indicatori pentru evaluarea rezultatelor”, a postat Rogobete pe Facebook.
Unul dintre proiectele fundamentale este crearea Dosarului Electronic de Sănătate, care devine punctul unic de acces la nivel național pentru datele medicale.
Cum se va implementa?
Strategia conturează, de asemenea, sporirea interoperabilității între sistemele informatice din sănătate, diminuarea rapoartelor suprapuse, modernizarea registrelor naționale de sănătate, extinderea serviciilor de telemedicină și telemonitorizare, precum și dezvoltarea competențelor digitale atât în rândul personalului medical, cât și al cetățenilor.
„Ce ne propunem concret? - A construi Dosarul Electronic de Sănătate ca nod central, astfel încât datele să fie utilizate în siguranță. - A asigura interoperabilitatea sistemelor IT, a reduce rapoartele suprapuse și a îmbunătăți registrele naționale de sănătate. - A extinde telemedicina și telemonitorizarea, integrate în traseul pacientului, pentru a ușura accesul la servicii medicale, inclusiv în zonele insuficient deservite”, a detaliat șeful ministerului.
Potrivit Alexandrului Rogobete, punerea în aplicare a strategiei se va desfășura pe etape în intervalul 2027-2031, pornind de la instituirea mecanismelor de coordonare și continuând cu dezvoltarea, extinderea și consolidarea serviciilor digitale din cadrul sistemului sanitar.