Trecutul nevăzut: Cum generațiile se pierd în timp

Ce se întâmplă când viața devine un spectacol?

După aproape două decenii de psihoterapie, am ajuns la o concluzie care, într-o formă sau alta, se regăsește în multe povești de viață: cele mai profunde colapsuri psihologice nu sunt întotdeauna declanșate de evenimente dramatice. De cele mai multe ori, ele își au rădăcinile în copilărie, în momente atât de banale încât rămân neobservate.

Sănătate Mentală și Wellness

Cum să-ți păstrezi identitatea într-o relație: Secretul fericirii în doiFemeile inițiază discuții pentru bunăstarea relației, arată studii.Cafeaua zilnică: un aliat neașteptat pentru sănătatea mintală?Povara invizibilă: De ce munca mintală neplătită ne epuizează pe toți

Copiii nu au nevoie de explicații elaborate pentru a înțelege lumea. Ei „citesc” emoțiile adulților înainte de a le înțelege cuvintele.

Într-un fel, ei prelungesc în tăcere această stare sau își schimbă tonul înțelegerii emoțiilor, care sunt bine percepute și care ar trebui tolerate. Încet, fără să-și propună, încep să adauge la deciziile luate în viața adultului. Întrebările din mintea adultului sunt adesea dificil de înțeles, dar când nu înțeleg cuvintele emoționale, sunt dificil de reținut.

Ei sunt descriși ca un copil care se maturizează prea repede pentru vârsta sa și care nu este responsabil pentru asta.

Mecanisme de apărare din copilărie

În schimb, acești adulți spun că trăiesc pe „pilot automat”, că își îndeplinesc datoria, că muncesc, dar nu mai simt bucurie.

Alții mărturisesc că își privesc viața ca printr-o fereastră sau că au impresia că sunt doar spectatori în propria lor existență. Psihicul nu renunță ușor la strategiile care i-au fost cândva utile.

Dacă o anumită adaptare a făcut posibilă supraviețuirea într-o perioadă dificilă, sunt toate șansele ca ea să rămână activă chiar și după ce pericolul a trecut. Din acest motiv, multe dintre mecanismele de apărare care au avut sens în copilărie continuă să influențeze viața adultului.

Este dificil să ne imaginăm cum se construiește psihicul unui copil când îi vede pe părinții săi alegând cu grijă fiecare cuvânt, evitând anumite subiecte sau schimbându-și brusc atitudinea.