De ce copiii mici poarta incaltamintea parintilor prin casa: explicatia psihologului
De ce copiii poartă pantofii părinților?
Copiii de douăsprezece până la cinci ani conţin frecvent o practică ce pare trivială: se plimbă în interiorul casei poftind pantofii celor tăi de parinte.
Sănătate Mentală și Wellness
Psilocybinul reface starea de spirit și stimulează creșterea neuronilor la șoareci stresați
Stresul traumatic secundar: un fard ascuns pentru îngrijitorii de familie
Doze scurte de antidepresive reconfigurează conexiunile cerebrale la pacienții anxioși
Cum influențează adaptarea familiei tratamentul anxietății și OCDAceastă observație a fost analizată de psihologul Javier de Haro, care a desemnat genul acestuia ca pe un instrument de explorare a identității și nu doar pe o simplă jocul.
Într-o publicare pe rețelele sociale citată de El Economista, specialistul a explicat că, la această vârstă, copiii se află în etapa de descoperire și imitare, iar acel joc simbolic este „în plină efervescență”, facilitând înțelegerea lor a lumii din jur.
Deși amestecul pare ușor, în spate de acest fel se ascunde un proces mai complex: copiii trec de la definierea „sunt un copil” spre atribuirea rolului de „tata” sau „mama”. Prin compararea dintre aceste roluri, ele încearcă să vadă cum se formează identitatea lor, conform surselor citate.
Încearcarea unei bucăți de rochii de parinte nu este doar un joc de toamnă; permite copilului, pentru câteva momente, să se simtă însoțit în universul adultului pe care îl imită.
Acest fel de comportament susține dezvoltarea empatiei și a înțelegerii sociale, adăugând că prin imitare copiii înțeleg mai bine comportamentele adulților din vecinătatea sa, învăţând să se pună în locul altora persoane, atât în imagine, cât și în realitate.
Acest fel de comportament susține dezvoltarea empatiei și a înțelegerii sociale
Javier de Haro recomandă părinţilor să nu iau pantofii copiilor când observă copiii să-l poartă la picioare, deoarece acel gest este un pas crucial în construirea identității și în transformarea lor în ceea ce vor deveni.
Acest tip de comportament, deși adesea neobservat sau chiar considerat o simple excentricitate, are rădăcini profunde în psihologia dezvoltării copilului. Psihologi din diverse centre de cercetare din Europa au observat că copiii care se implică în astfel de jocuri de rol în vârsta preșcolară prezintă, în general, o mai bună capacitate de reglementare emoțională și o mai mare deschidere față de perspectiva altora.
Aceste observații se bazează pe studii lungotermene care urmăresc evoluția copililor de la vârsta de trei ani până la intrarea în școala primară, evidențiind legătura dintre imitare simbolică în vârsta mică și abilitățile sociale ulteriore.
De asemenea, experții subliniază că astfel de activități nu trebuie încurajate prin forță sau premii, ci permise să apară spontan, într-un mediu sigur și acceptant, unde copilul se simte liber să experimenteze fără frica de jigoșe sau de corecturi excesive.
Un mediu de acest tip crește încrederea în sine și consolidează noțiunea că identitatea nu este fixă, ci este ceva ce se construiește prin explorare, încercare și reflexie.