Când un taur cade pentru un măgar: ce arată o relație improbabilă despre sexualitatea animalelor

Din perspectiva primatologiei, aceste constatări nu surprind deloc

Analiza unei conexiuni neașteptate între un taur și un buran: ce ne dezvăluie această relație excepțională despre sexualitatea animalelor

Observațiile efectuate pe un platou din Etiopia au surprins cercetătorii printr-o interacțiune neobișnuită între un taur denumit Achille și un buran mascul, Patroclo.

Această legătură, care amintește vag de figurile mitologice grecești Achil și Patrocle, a fost supusă unui studiu recent publicat în revista Current Biology.

Această investigație încearcă să răspundă la o întrebare fundamentală: de ce ar alege doi masculi din specii diferite să își stabilească parteneriat sexual repetat, având în vedere prezența femelelor din propriile lor grupuri?

Deși studiul explorează această anomalie, poate fi mai pertinent să ne întrebăm de ce ne surprinde atât de mult această afinitate.

Cercetările au început întâmplător, în contextul monitorizării primatelor gelada din Etiopia. Intriguiți de această pereche, oamenii de știință au intensificat observațiile.

În total, au înregistrat 51 încercări de montare, dintre care 34 au culminat cu penetrare. Patroclo a manifestat o proactivitate notabilă, prezentându-și partea din spate Achille-ului și inițiind contactul. Un aspect distinctiv a fost că, spre deosebire de alt buran abordat de Achille, Patroclo nu a arătat semne clare de evaziune.

În imediată urmare a actului de montare, atât taurul, cât și buranul manifestau o afecțiune reciprocă. Acest comportament sugerează că activitatea sexuală ar putea contribui la consolidarea legăturii dintre ei.

Deși perioada de observare a perechii a durat doar patru zile, limitând concluziile despre durata totală a relației, descoperirile rămân remarcabile din cauza faptului că ambii indivizi sunt masculi și aparțin unor categorii biologice distincte.

În contextul mai larg al comportamentelor sexuale, este important de menționat că acest tip de manifestare sexuală intraspecifică a fost documentat în peste 1.500 de specii animale. Mai precis, o lucrare din anul 2023 a evidențiat acest lucru în 261 de specii mamifere, stabilind o corelație puternică cu speciile sociale. Această asociere indică o potențială funcție în menținerea structurilor sociale și în gestionarea conflictelor în cadrul grupului.

Din perspectiva primatologiei, aceste constatări nu surprind deloc.

De exemplu, bonobo-urile sunt renumite pentru frecvența lor înaltă de interacțiuni sexuale, care se desfășoară în diverse configurații de parteneri.

Fricarea genitală între femele este, de exemplu, legată de afiliere și de consolidarea legăturilor sociale, iar interacțiunile sexuale pot servi și ca mecanism de ameliorare a tensiunilor sociale.

Comportamentele sexuale intraspecifice variază enorm: delfinii bottlenose masculi se montă și se freacă în grupuri care colaborează pentru accesul la femele, în timp ce macaile japoneze femele formează parteneriate temporare caracterizate prin montări repetate.

Prin urmare, comportamentul sexual intraspecific poate contribui la stabilirea statutului, la soluționarea disputelor, la formarea de prietenii sau pur și simplu la satisfacția sexuală.

În cazul interacțiunilor dintre specii diferite, deși este mai rar întâlnit, nu este un fenomen inexistent. O exemplificare este observarea montărilor realizate de macaile japoneze (atât masculi, cât și femele) asupra cervidelor sika.

Adopționarea unei perspective queer reprezintă o contribuție esențială la

Totuși, spre deosebire de relația aparent reciprocă a Achillei și Patroclei, aceste întâlniri nu implică neapărat un interes sexual mutual. Elementul care conferă un interes deosebit Achillei și Patroclei este combinația activității sexuale cu manifestări evidente de afecțiune și o preferință reciprocă pentru unul altul.

Evoluționistii au abordat tradițional comportamentele sexuale intraspecifice ca pe o problemă de soluționat. Dacă selecția naturală favorizează trăsăturile care maximizează succesul reproductiv, de ce ar investi animalele timp și energie în acte sexuale care nu generează direct urmași? Explicațiile propuse au inclus confuzia de identitate, absența partenerilor de sex opus sau un comportament sexual indiscriminat față de orice individ aflat în apropiere. Totuși, aceste ipoteze se bazează pe premisa că comportamentul sexual între masculi și femele este norma de bază, iar comportamentul intraspecific reprezintă o deviație.

O lucrare provocatoare din 2019 a contestat această presupunere fundamentală.

Echipa de cercetători a sugerat că strămoșii speciilor cu reproducere sexuală ar fi putut avea o abordare mai puțin selectivă în ceea ce privește sexul partenerului.

În loc să presupună că comportamentul sexual între sexe diferite a apărut întâi, ei au postulat că capacitatea de a diferenția partenerii potențiali și de a direcționa preferențial comportamentul sexual către sexul opus ar fi putut evolua ulterior.

Adopționarea unei perspective queer reprezintă o contribuție esențială la îmbogățirea biologiei evoluționiste. Abordările queer încurajează oamenii de știință să examineze cum presupunerile umane legate de sex, gen și sexualitate influențează formularea întrebărilor, categoriile utilizate și explicațiile considerate plauzibile.

Aceste cadre nu impun atribuirea unor identități sexuale umane animalelor. Observarea comportamentelor sexuale intraspecifice nu înseamnă că un animal este gay sau că stabilește o orientare sexuală fixă.

În schimb, perspectivele queer ne încurajează să luăm în serios diversitatea comportamentelor sexuale animale, fără a presupune ce este „normal” sau ce necesită o explicație biologică strict reproductivă.

Autourile studiului nou sugerează că interacțiunile sexuale dintre Achille și Patroclo ar putea contribui la menținerea relației lor sociale. Ei analizează și costurile reproductive potențiale asociate cu dedicarea timpului și energiei unor acte care nu duc la prole. Totuși, această focalizare ridică o altă întrebare crucială: de ce trebuie să presupunem că comportamentul sexual trebuie să contribuie direct la reproducere pentru a avea o semnificație evoluționistă?

Relațiile sociale pot influența supraviețuirea, accesul la resurse și oportunitățile reproductive viitoare. Prin urmare, un comportament sexual care consolidează aceste legături sociale poate avea beneficii adaptative, chiar și în absența rezultatelor reproductive imediate. În mod similar, comportamentul sexual poate apărea din mecanisme evoluate fără ca fiecare interacțiune individuală să asigure succesul reproductiv al animalului.

Achille și Patroclo nu ne pot oferi răspunsul definitiv de ce se aleg reciproc. Acest studiu scurt nu poate determina scopul evolutiv, dacă există unul, al relației lor. Cu toate acestea, ne reamintește că comportamentele animale pot fi mult mai diverse decât sugerează modelele noastre teoretice actuale. Poate că lecția cea mai importantă nu este doar faptul că un taur și un buran au format o legătură sexuală neobișnuită, ci faptul că înțelegerea acestor dinamici necesită o reevaluare critică a presupunerilor noastre despre ce reprezintă sexul, ce funcționează acesta și ce criteriile definesc natura.

În timp ce studiul evidențiază o anomalie biologică, el servește mai degrabă ca un catalizator pentru o schimbare epistemologică. Necesitatea de a depăși binarele tradiționale, înlocuind ideea de „reproducție primară” cu o înțelegere mai largă a beneficiilor sociale și adaptative, este esențială. Această explorare ne forțează să recunoaștem complexitatea vieții animale, depășind simplificările umane despre orientare și scopul biologic.

J. O. Setchell nu are nicio legătură de angajare, consultanță, deținere de acțiuni sau primiri de finanțări din partea oricărei entități care ar beneficia de acest articol, și a divulgat orice afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Acest detaliu subliniază integritatea științifică a cercetării prezentate, asigurând că observațiile privind Achille și Patroclo sunt pur bazate pe date empirice și nu pe interese externe.

Diversitatea comportamentală, de la interacțiunile dintre taur și buran până la cele observate la bonobo-uri, necesită o metodologie care să fie deschisă la ambiguitate și la complexitatea relațiilor non-reproductive.

Această perspectivă nu este doar academică, ci ne ajută să ne deconstruim propriile cadre culturale când interpretăm lumea naturală. Studiul, deși scurt în durată, oferă o perspectivă profundă asupra flexibilității comportamentale a speciilor, sfidând dogma evoluționistă simplistă.