Oamenii de știință au descoperit ADN-ul virusului mortal ascuns în manuscrisuri vechi de 1.000 de ani

Cum au urmărit oamenii de știință boala în trecut?

Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de cercetare condusă de University College Dublin (UCD).

Analizând pergamenele din documente vechi de secole, cercetătorii au descoperit prima dovadă genetică că această boală distructivă s-a răspândit prin turmele de oi din Europa cu mult înainte de vremurile moderne.

Vapoxa este foarte contagioasă și se poate răspândi printr-un turm cu o viteză alarmantă.

Acesta poate ucide un număr mare de animale infectate, în special oile tinere, dar poate provoca și pierderi economice majore prin reducerea producției de lână, carne și lapte.

Manuscrise Antice Preserve the DNA of Deadly Viruses Publicat în Science Advances, noul studiu reconstruiește mai mult de 3.500 de ani de evoluție a virusului varicelui.

Cercetătorii au identificat ADN-ul viral în mai multe manuscrise medievale istorice importante, dezvăluind că documentele păstrate pentru semnificația lor culturală pot conține, de asemenea, dovezi biologice valoroase.

Printre manuscrisele examinate se numără Evangheliile din York, vechi de 1.000 de ani, considerate unul dintre cele mai bune manuscrisuri iluminate supraviețuite din perioada anglo-saxonă timpurie. Cercetătorii au studiat, de asemenea, lucrări mai vechi, inclusiv Glosarul Corpus Christi de la Corpus Christi College Cambridge, unul dintre cele mai vechi dicționare engleze, împreună cu alte manuscrise medievale din Marea Britanie și Europa continentală.

Secretul se află în pergamena însăși.

Înainte ca hârtia să devină disponibilă pe scară largă, manuscrisele erau adesea realizate folosind piele de animale preparate cu grijă, inclusiv piele de oi, capre și vită.

Aceste materiale pot păstra urme ale istoriei biologice a unui animal, inclusiv dovezi ale infecțiilor prezente atunci când a murit. În mai multe manuscrisuri, cercetătorii au detectat ADN-ul virusului de varioară de oi pe mai multe pagini. Aceste constatări indică faptul că animalele infectate au furnizat unele piele utilizate pentru a produce documentele.

O descoperire deosebit de surprinzătoare a implicat ADN-ul viral găsit pe pergamene fabricate din piele de vițel și piele de capră. Deoarece vapoarea ovină infectează în primul rând oile, rezultatele susțin două posibilități: virusul poate să fi infectat ocazional alte specii de animale, sau materialul viral poate să fi contaminat pielea în timpul producției de pergamă.

Arhivele cărților istorice care devin boli neașteptate Inregistrarea ADN-ului antic al agenților patogeni a schimbat complet înțelegerea noastră despre bolile infecțioase din trecut, iar aici arătăm că pergamenele pot păstra, de asemenea, ADN-ul animal al agenților patogeni.

Este posibil ca arhivele și bibliotecile din întreaga lume să conțină, de asemenea, urme genetice ale epidemiilor de boli la animale din trecut , a declarat Louis L' Hôte, doctorat la UCD și principalul autor al studiului. Aceste genomi ne ajută să înțelegem cum au evoluat aceste patogene și cum au afectat societățile din trecut - cum ar fi virusul varicelui, care arată că afectează turmele de oi din Eurasia de cel puțin trei milenii și jumătate . Descoperirile sugerează că bibliotecile și arhivele pot conține multe mai multe informații despre bolile istorice decât au fost recunoscute anterior.

Manuscrise care au supraviețuit sute de ani ar putea oferi dovezi genetice despre epidemii de animale care au lăsat puține alte înregistrări. Fabricarea parchmentelor a fost considerată o mână de lucru care dispare, dar începem să înțelegem cât de mult din trecut a păstrat.

Acest proiect demonstrează că pergamenele nu numai că păstrează istoria noastră culturală de sute de ani, ci și peisajul bolilor din vitele noastre din perioada medievală, a spus dr. Kevin G. Daly, profesor asociat la UCD School of Agriculture and Food Science și autorul de supraveghere al studiului.

Acest tip de descoperire interesantă și surprinzătoare este posibilă numai atunci când cercetătorii din diverse discipline se reunesc pentru a împărtăși expertiza și datele lor - o generozitate și încredere de care depinde știința colaborativă.

Proiectul a reunit specialiști în genetică, istorie, virologie, chimie proteica și conservare, permițând echipei să investigheze manuscrisele din perspective istorice și biologice. Dintele veche de oaie descoperă 3.700 de ani de boală Manuscrisele medievale au fost doar o parte a investigației.

Ce boli neașteptate ascund arhivele istorice?

Pentru a urmări mai departe boala în trecut, oamenii de știință au examinat, de asemenea, ADN-ul recuperat din dinții de oaie care datează din Epoca de Bronz. Dinții sunt deosebit de folositori pentru studierea infecțiilor antice, deoarece pot proteja materialul genetic timp de mii de ani, păstrând adesea dovezi care au dispărut din alte rămășițe scheletice.

Cercetătorii au identificat cele mai vechi urme genetice cunoscute ale virusului varicelui în dinții de oi recuperate din antice colonii pastorale din stepa eurasiatică. Aceste dovezi, combinate cu descoperirile manuscrisului, arată că boala afectează animalele de peste 3.700 de ani. Pentru a investiga modul în care virusul s-a dezvoltat, echipa a comparat ADN-ul viral antic cu secvențele genetice ale viruselor moderne.

Analiza lor sugerează că principalele ramuri ale familiei virușilor capripox (virusul variolei, virusul variolei și virusul bolilor de piele nodulare) s-au separat unul de celălalt în urmă cu 11.500-3700 de ani.

Această cronologie estimată coincide cu schimbările majore din istoria omenirii, inclusiv cu domesticarea animalelor și cu deplasarea la scară largă a oilor din stepa eurasiatică în Europa. Ce rol au jucat aceste mișcări în răspândirea bolii? Aceste mișcări au jucat un rol important în istoria lungă de transmitere a virusului.

Un virus mortal care abia s-a schimbat în mii de ani Una dintre cele mai impresionante descoperiri ale studiului a fost cât de puțin s-a schimbat genetic virusul de varioară în ultimii câteva mii de ani.

Spre deosebire de alți viruși, genul său pare să fi rămas remarcabil stabil în ciuda istoriei sale lungi de infectare a animalelor.

Înțelegerea acestei stabilități ar putea ajuta oamenii de știință să identifice modificările genetice care au permis inițial virusului să devină un agent patogen eficient pentru oaie.

Descoperirea are, de asemenea, o relevanță imediată.

Cârna de oaie rămâne o amenințare gravă pentru creșterea animalelor, iar epidemiile continuă să cauzeze daune economice substanțiale.

„Oamenii din întreaga lume se luptă încă împotriva acestui patogen - în prezent există un focar de variole de oi în Grecia, care provoacă multe daune economice”, a spus Louis L' Hôte.

Genomele antice ne pot ajuta să înțelegem cum au evoluat aceste patogene care ne afectează astăzi.

Ne constatăm că, spre deosebire de virusul variolei, genomul virusului variolei a fost foarte stabil în ultimele câteva milenii.

L' Hôte a adăugat: „Aceasta ar putea însemna că modificările genetice înainte de acest moment au fost foarte importante pentru modul în care virusul variolei a evoluat pentru a-și infecta gazda, ceea ce ne poate ajuta să luptăm cu patogenul în viitor”.

Lucrările lor sugerează că materialele conservate pentru scopuri complet diferite pot conține indicii valoroase despre apariția, răspândirea și evoluția agenților patogeni care continuă să afecteze lumea de astăzi. Cercetarea a fost finanțată de Taighde Éireann-Research Irlanda și de Consiliul European de Cercetare.

Condus de UCD, proiectul a implicat mai mult de 30 de instituții din Irlanda și din întreaga lume, inclusiv Trinity College Dublin, Institutul Helmholtz pentru O Sănătate, Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Leicester, Universitatea din Cambridge și Universitatea din Copenhaga.

Sursa poveștii: Materiale furnizate de University College Dublin. Notă: Conținutul poate fi editat pentru stil și lungime.

Referința jurnalului: - Louis L Hôte, Luisa Sacristán, Róisín Ferguson, Alex Siekmann, Leland Rogers, Barbara Richter, Herbert Weissenböck, Jenny Lorke, Lara Artemis, Élodie Lévêque, Richard Hark, Patricia Engel, Mary Teresa Josephine Webber, Madison Bennett, Kristine Rose-Beers, Emma Nichols, Marta Munoz Alegre, Max Ramsøe, Sarah Fiddyment, Laura C.