Cum influențează statutul social și familia succesul școlar al copiilor cu părinți plecați la muncă

Cum influențează SES-ul și capitalul social învățarea copiilor rămași singuri?

Cum influențează statutul social și familia succesul școlar al copiilor cu părinți plecați la muncă

Rezumat și introducere

Mișcarea părinților către alte locații pentru muncă poate crea obstacole pentru învățarea timpurie și dezvoltarea copiilor, însă mecanismele familiale care leagă circumstanțele socioeconomice cu comportamentele de învățare rămân insuficient înțelese.

Această cercetare a analizat legătura dintre statutul socio-economic al familiei (SES) și abordările față de învățare (AtL) la copiii chinezi rămași singuri, concentrându-se pe asocierile indirecte secvențiale prin capitalul social și reziliența familială.

Metoda a fost o studiu transversal care a inclus 426 de copii în vârstă de 3 la 6 ani din două grădini din Chongqing, China. Îngrijitorii au furnizat date privind familia, iar îngrijitorii și profesorii au evaluat AtL.

Comparările de grup au utilizat eșantionul complet, iar modelele de ecuații structurale cu variabile de covariabilă au testat asocierile indirecte secvențiale în subeșantioanele de copii rămași singuri (n = 219).

Rezultatele arată că copiii complet și parțial rămași singuri au avut motivație mai mică pentru competență și atenție/persistență decât copiii care nu sunt rămași singuri, fără diferențe semnificative în strategia de învățare între grupuri. La copiii rămași singuri, SES a corelat pozitiv cu AtL, dar asocierile directe au fost nesemnificative în ambele modele.

Asocierile indirecte secvențiale au fost semnificative prin capitalul social în interiorul familiei urmat de reziliența familială și prin capitalul social în comunitate urmat de reziliența familială.

Asocierile indirecte prin reziliența familială singură au fost semnificative în ambele modele, iar cele prin capitalul social singur au fost semnificative doar pentru capitalul social în interiorul familiei.

Discuția subliniază reziliența familială și rolurile distincte ale capitalului social familial și comunitar ca ținte potențiale pentru susținerea AtL la copiii rămași singuri.

Sprijinul bazat pe familie și intervențiile educaționale timpurii ar putea se concentra pe întărirea interacțiunilor îngrijitor-copil și promovarea unor credințe familiale pozitive, organizare adaptivă și comunicare eficientă în familiile dezavantajate socio-economic.

Cum se compară copiii rămași singuri cu cei care trăiesc cu părinții?

Abordările față de învățare (AtL) descriu modul în care copiii inițiază și se implică în activități de învățare, nu ceea ce ei știu, și sunt recunoscute ca predictorii puternici ai dezvoltării timpurii și a rezultatelor de învățare viitoare (Li-Grining et al. 2010; Chen and McNamee, 2011; McDermott et al. 2014; Leyva et al. 2022; Qi et al. 2023).

Comparativ cu copiii care trăiesc cu părinții în orașul natal, copiii rămași singuri manifestă comportamente mai puțin sănătoase și o implicare mai mică în școală (de exemplu, inițiativa de a răspunde la întrebări în clasă), și un risc mai mare de probleme sociale și emoționale (Wen and Lin, 2012; Su et al. 2013; Fellmeth et al. 2018; Li et al. 2025).

Conform datelor privind populația de copii din China în 2020, aproximativ 6,69 milioane de copii au fost rămași singuri, iar 36,5% dintre ei aveau sub cinci ani (National Bureau of Statistics of China, Unicef China, UNFPA China, 2023). Din cauza urbanizării rapide în China, mii de fermieri s-au mutat din zonele rurale către orașe pentru progres în carieră, unii migrând cu copiii și alții nu.

Aceasta oferă oportunități de a explica relația dintre migrație și dezvoltarea copiilor.

Copiii rămași singuri sunt aceia care sunt obligați să rămână în mediul rural în timp ce părinții merg în orașele mari în căutarea de locuri de muncă (Yang and Zheng, 2012; Hu et al. 2020).

În funcție de circumstanța ambilor părinți sau a unui singur părinte care părăsește acasă, copiii rămași singuri pot fi împărțiți în două grupuri: copiii complet rămași singuri care trăiesc cu bunicii sau rudele acasă în timp ce ambii părinți munesc în altă locație; copiii parțial rămași singuri care trăiesc cu un părinte (adesea mama) în timp ce celalalt merge la muncă (Hu et al. 2020). Copiii complet rămași singuri de obicei confruntă cel mai mare risc, dat de absența ambilor părinți și de neîntregirea îngrijirii de către persoane străine, și arată o durată mai lungă a migrației părinților, cel mai mare risc pentru abilități academice și sociale.

Aceste riscuri se reflectă academic prin implicare academică scăzută, performanță academică slabă și lipsa oportunităților educaționale.

Social, copiii rămași singuri adesea lipsesc de sprijinul emoțional necesar și de supraveghere din cauza absenței părinților, rezultând într-un impact negativ asupra abilităților lor sociale și securității emoționale. Cercetările au arătat că acești copii sunt mai susceptibili de a experimenta probleme comportamentale și confruntă provocări în interacțiunea cu colegii, afectând astfel dezvoltarea lor socială generală.

Lipsa unei rețele sociale stabile face mai dificilă adaptarea lor la mediul social (Wen and Lin, 2012; Hu et al. 2020; Chen and Zhang, 2025). O înțelegere sistematică a factorilor și a impactului implicați în situațiile de copii rămași singuri esențială pentru migrația contemporană a populației.

Există puțină dovadă care să demonstreze căile influențiale diferite în interiorul statutului de copil rămas singur și al AtL timpuriu, și chiar mai puțină dovadă privind legătura socială familială și caracteristicile lor pozitive.

Această studiu își propune să exploreze relația dintre statutul socio-economic al familiei, capitalul social, reziliența familială și AtL la copiii chinezi rămași singuri, și să examineze efectul mediator al capitalului social și al rezilienței familiale.

Ce relație există între SES și capitalul social?

Cadrul teoretic Familia este privită ca elementul de bază al microsistemelor și mesosistemelor care au un efect combinat asupra dezvoltării timpurii a copilului (Bronfenbrenner, 1979). Statutul socio-economic al familiei (SES) este un indice compus care include venitul gospodăriei, nivelul de educație al părinților și statutul profesional, folosit pentru a măsura fundalul familial și stratificarea socială (Muller and Parcel, 1981).

Această studiu nu doar examinează întrebarea modul în care SES-ul familiei este legat de AtL-ul copiilor rămași singuri, ci și modul în care capitalul social și reziliența familială joacă roluri indirecte în această relație.

Sunt aplicate două cadre teoretice pentru a desfășura studiu.

Prima perspectivă este teoria sistemelor ecologice, care susține că dezvoltarea copilului este concepută ca interacțiune evolutivă între indivizi și mediul imbricat, inclusiv microsistemul, mesosistemul, exosistemul și macrosistemul (Bronfenbrenner, 1979).

În structurile imbricate, microsistemul și mesosistemul sunt considerați ca contextele imediate care conțin copiii și părinții lor, iar analizele acestor contexte trebuie asociate cu mediul extern și sistemele interpersonale. AtL sunt influențate nu doar de caracteristicile individuale și de mediul proximal, ci și de mediul distal în care copiii nu se implică direct (Hu et al. 2017; Feng and Yao, 2021).

SES este de obicei luat ca mediul distal care oferă baza supraviețuirii pentru creșterea copiilor și este folosit pentru a explica relația dintre mediul multi-nivel și dezvoltarea copilului (Thomson et al. 1994; McDermott et al. 2014; Ip et al. 2016).

Studiul actual adoptă o abordare ecologică pentru a explora modul în care AtL este influențat de interacțiunea dintre mediul proximal și SES-ul distal. Cea cealtă perspectivă este teoria capitalului familial, care se concentrează pe relația dintre structura familială și funcția familială în mobilitatea socială (Coleman, 1988; Bourdieu, 1997).

Sistemul social este compus din actori și resurse care colectiv explică structura și funcția socială, nu actorul singur sau resursa economică fracționară.

Resursele economice sunt precondiția pentru capitalul social și capitalul cultural, iar capitalul social este folosit pentru a demarca granițele familiei și a transmite avantajul de clasă prin legăturile familiale și participarea educațională, convertindu-se eventual în reproducerea forței de muncă și în obținerea educațională pentru generația următoare (Coleman, 1988).

Capitalul social familial poate fi categorizat în două dimensiuni: capitalul social familial intern și capitalul social familial extern.

Capitalul social familial intern se concentrează pe interacțiunile eficiente dintre părinți și copii, în timp ce capitalul social familial extern reflectă relațiile dintre părinți și alți membri ai comunității, precum și cu instituțiile sociale (Coleman, 1988; Wu et al. 2015).