Corina Cerchez, psihoterapeut: Cum am ales să lucrez direct cu oamenii?

Cum se monitorizează transferul contraterorismului?

Ce te - a motivat să alegi această profesie şi să lucrezi direct cu oamenii?

Corina Cerchez: Fascinaţia mea pentru psihologie şi poveşti de viaţă a existat întotdeauna, dar punctul de cotitură care mi-a deschis o nouă cale în viaţă a avut loc în adolescenţă înainte de examenul de admitere la liceu.

Apoi am întâlnit-o pe doamna Ivanca Olivotto, o prezenţă care mi-ar marca destinul profund.

Dincolo de erudiţie şi de multele calităţi pe care le avea, am fost profund impresionat de modul unic în care a explicat lucrurile, blândeţea sa nativă, umanitatea şi, mai presus de toate, acea acceptare necondiţionată pe care am simţit-o cu toată fiinţa mea în jurul ei.

Întâlnirea mi-a arătat ce impact uriaş poate avea un om asupra altei persoane când se uită la el cu adevărat.

Am vrut să duc mai departe acea torţă a blândeţii şi să devin, la rândul meu, acea companie caldă pe care un suflet o caută în perioadele sale de transformare. Ce ne motivează să lucrăm direct cu oamenii! Lucrul direct cu oamenii este un mare privilegiu; înseamnă să fii martor la momentul magic când un om îşi scoate armura, se simte acceptat şi în siguranţă, aşa cum este.

Din experienţa ta, care crezi că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională? C. C.: Cea mai mare provocare este conștientizarea propriului scenariu și identificarea deciziilor timpurii - acele promisiuni inconștiente făcute în copilărie pentru a fi iubite sau acceptate, cum ar fi: capcana perfecțiunii, puterii sau sacrificiului de sine.

Oamenii înțeleg destul de ușor despre ce este vorba la un nivel rațional; totuși, greutatea apare atunci când corpul lor și sistemul nervos simt schimbarea, noi limite sau succes, ca un pericol real.

Tolerând binele, punând o limită fără să te simţi vinovat şi ieşind dintr-o loialitate transgeneraţională care te forţează să suferi - acestea sunt podurile reale care sunt greu de traversat.

Cum vă asigurați că rămâneți obiectiv și imparțial atunci când lucrați cu clienții, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă? C.

Ce ne dezvăluie cunoașterea propriilor răni?

C.: Imparţialitatea, în ceea ce mă priveşte, este o prezenţă curată, o adevărată întâlnire între oameni.

Mă asigur că rămân un ecran curat pentru clienții mei prin igiena emoțională riguroasă, care include propria mea terapie personală, supraveghere constantă, dezvoltarea de noi competențe.

Când îţi cunoşti rănile, schemele cognitive şi propriile butoane emoţionale în profunzime, devii capabil să le recunoşti instantaneu când se activează.

Este atenţia acordată transferului contraterorismului, monitorizării atente a acestui proces, care îmi permite să las deoparte propria mea poveste când intru în cabinet. În plus, diversitatea casuisticii este abordată prin cultivarea unei curiozităţi clinice nejudecate.

Mereu mă uit dincolo de comportament, alegeri sau măşti sociale.

Când înţelegi, prin lentila psihoterapiei, că în spatele fiecărei reacţii dure, fiecare comportament defensiv sau auto-sabotare este de fapt o strategie ingenioasă pentru a supravieţui părţii Copilului Adaptat, ecuaţia se schimbă.

Apoi obiectivitatea devine sinonimă cu compasiunea profundă: nu mai vezi o „problemă” de rezolvat, ci un om care a făcut tot posibilul cu resursele pe care le avea la dispoziţie pentru a rămâne în siguranţă.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideraţi esenţială în munca voastră care v-a adus cel mai mare succes? C.

C.: Nu cred într-o singură tehnică minune, ci într-o viziune integrată, unde rezultatul apare atunci când mintea, corpul și istoria personală se întâlnesc în același punct. Pentru mine, a devenit o combinaţie excelentă între Analiza tranzacţiilor, Experimentarea Somatică, Schema Terapiei şi Terapia Transgeneraţională. Fiecare aduce o cheie unică, dar numai împreună poate debloca rănile adânci, care altfel rămân blocate în structuri rigide.