De ce studenții în psihologie se tem de AI, dar terapeuții o îmbrățișează

De ce studenții abordează AI-ul cu mult mai puțină anxietate decât specialiștii?

O cercetare recentă, publicată în revista Frontiers in Psychology, aruncă lumină asupra unei tensiuni neașteptate din lumea psihiatricii: atitudinea față de inteligența artificială.

În 2026, cercetătorii au interogat sute de participanți din mai multe universități, urmărind să înțeleagă nu doar sentimentele lor, ci și nivelul de anxietate și disponerea de a integra instrumente de AI în practica clinică.

Rezultatele au evidențiat o prăpastă clară între generațiile de specialiști. Studenții de licență, deși fascinați de potențialul AI de a simplifica evaluările, au manifestat un disconfort vizibil în fața ideii de a lăsa algoritmele să ia decizii terapeutice.

Pe de altă parte, rezidenții, cu experiența lor clinică consolidată, privesc tehnologia mai degrabă ca pe un partener complementar decât pe un substitut.

Datele relevă o diferență semnificativă în funcție de stadiul formării. 62% dintre studenții de licență au raportat o anxietate moderată sau ridicată legată de AI, motivată de temerile privind confidențialitatea datelor și riscul pierderii conexiunii umane. La rezidenți, procentul a scăzut drastic, la doar 28%. Aceeași tendință se observă și la acceptare: 55% dintre studenți s-au declarat deschiși să folosească AI în cariera viitoare, față de 78% dintre rezidenți. Concluzia este simplă: expunerea la mediul clinic real pare a fi antidotul la frică și la scepticism.

Instrument util sau amenințare la adresa terapeutilor?

Cercetarea a testat percepția despre rolul AI în terapie. Într-un scenariu ipotetic, peste jumătate din respondenți, în special cei aflați în primele etape ale formării, au Totuși, când rolul tehnologiei a fost redefinit ca unul colaborativ, 84% dintre rezidenți au reacționat pozitiv.

Acest lucru sugerează că modul în care este prezentată tehnologia contează enorm. Experții subliniază că integrarea AI ca adjunct poate crește acuratețea diagnosticului fără să erodeze relația terapeutică.

Disciplina de formare a jucat, de asemenea, un rol.

Studenții din programele cognitiv-comportamentale au fost mai receptivi la AI, în timp ce cei din tradiția umanistă au fost mai precauți. Autorii studiului sugerează că diferențele filozofice de bază modelează deschiderea spre metodele computaționale.

AI-ul va schimba practicile clinice, dar cum pregătim studenții?

Găsurile identificate indică necesitatea unei actualizări a programelor de studiu. Educatorii ar trebui să integreze module de alfabetizare digitală care să abordeze aspectele etice, legale și practice. Demistificarea tehnologiei poate reduce anxietatea și poate favoriza o acceptare conștientă. Autorii recomandă, în special, laboratoare de simulare unde rezidenții să exerseze utilizarea instrumentelor de evaluare conduse de AI, sub supraveghere.

În ansamblu, cercetarea arată că atitudinile față de AI în psihoterapie nu sunt uniforme. Înțelegerea acestor nuanțe este esențială pentru a ghida politiciile și educația, echilibrând inovația cu grija umanistă.

De ce studenții sunt mai anxioși decât rezidenții? Studenții lipsesc de experiență clinică și tem că AI le-ar putea lua locul. Rezidenții, având contact direct cu tehnologia în practică, recunoaște rolul său suportiv.

Poate AI înlocui cu adevărat un terapeut? Studiul indică faptul că majoritatea profesioniștilor văd AI ca pe un instrument, nu ca pe un substitut. Ghidurile etice pun accent pe supravegherea umană.

Ce pot face universitățile pentru a crește acceptanța AI? Integrarea atelierelor practice, a discuțiilor etice și a proiectelor interdisciplinare poate demistifica AI și poate construi încrederea studenților.