Cum distorsionează anxietatea socială percepția spațiului personal

Ce se întâmplă când mintea noastră greșește distanța!

Un experiment în realitate virtuală, publicat în Journal of Psychiatric Research, a arătat că persoanele cu anxietate socială ridicată nu merg mai încet sau rămân mai departe de altă persoană prin instinkt. În schimb, tendința de a păstra o distanță mai mare apare cel mai puternic la cei care crezut că sunt mai aproape de ceilalți decât în realitate.

Studiul a implicat adulți cu nivele variate de anxietate socială, plasați în scenarii VR unde se apropiau de avatarii virtuali. Deși viteza de mers a rămas la fel indiferent de nivelul de anxietate, a emergat un model clar: cei care crezut că stăteau mai aproape de avatar decât erau în adevăr au marțit spațiul fizic.

Acest lucru sugerează că nu este dorința de distanță ce conduce comportamentul, ci o eroare de percepție a spațiului personal.

Elena Morales, lidera cercetării, a explicat: „Anxietatea nu e despre actul de a se apropi, ci despre ce simți interior – o percepție greșită de aproape care déclanșează o reacție defensivă de spațiu.”

De ce percepția greșită face ca anxietata să crească distanța?

Experimentul a măsurat atât distanța obiectivă, cât și cea pe care participanții o estimau subiectiv. Cei cu anxietate socială ridicată care au apreciat corect spațiul au păstrat o proximitate normală.

Cei care au crezut că sunt prea aproape au marțit distanța. Această dezasamblare indică un bias cognitiv: persoanele anxiete interpretează semnale subtile ca amenințătoare. Mediul VR a permis controlul precis al variabilelor, eliminând distracțiile din lumea reală și punând accentul pe componentele mentale ale reglementării spațiului personal.

Rezultatele contrazic ideea de lungă dată că persoanele anxiete social simplu merg mai încet. De fapt, factorul critic este evaluarea internă a proximității. Când participanții au recunoscut distanța reală, comportamentul lor s-a aliniat cu cel al persoanelor fără anxietate. Această observație ar putea redefini abordările terapeutice, mutând accentul pe antrenamentul perceției spațiale în loc de concentrare exclusivă pe viteza sau evitarea.

Înțelegerea că percepția greșită a spațiului personal alimentă disconfortul deschide o nouă cale pentru intervenții. Programele cognitivo-comportamentale ar putea integra simulări VR pentru a ajuta pacienții să calibreze percepția distanței, reducând thusul de a se retrage.

Cu accesarea tehnologiei, astfel de exerciții culate pot deveni standard în tratamentul anxietății sociale, îmbunătățind interacțiunile zilnice pentru milioane.

De ce păstrăm distanța socială chiar când credem că suntem prea aproape?

Ce a măsurat studiul pentru a evalua spațiul personal?

Cercetătorii au înregistrat distanța fizică pe care participanții o păstrau de la avatarii virtuali și au comparat aceasta cu estimările proprii ale participanților despre acea distanță.

Mai joacă viteza de mers un rol în anxietatea socială? Studiul nu a găsit o legătură semnificativă între nivelul de anxietate și viteza de mers, indicând că viteza nu este factorul principal în comportamentul de distanțare.

Cum pot influența aceste rezultate terapiile pentru anxietatea socială? Terapeuții ar putea folosi antrenamentul în realitate virtuală pentru a corecta percepțiile greșite de aproape, ajutând pacienții să păstreze distanțe confortabile fără evitări inutile.