Tulburarea de identitate de gen afectează copiii fragili: cum pot părinții să intervenă

De la ce vârstă apar semnele și cum evoluează suferinţa?

Tulburarea de identitate de gen afectează copiii fragili: cum pot părinții să intervenă

În ultimii ani, tulburarea de identitate de gen a devenit un subiect care susţine discuțiile publice cu accentuţionată intensitate, devenind o provocare de complexitate crescută în rândul copiilor şi al teenilor. În cadrul unui interviu dedicat acestei temei, Ruxandra Sersa, psiholog clinician și psihoterapeut asociat Centrului de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare, prezintă explicaţiaţi privind motivaţiile acestei căutări de sine, modurile în care suferinţa copilului se manifestă și paşii concrete pe care familia le poate urma.

Ce înseamnă identitatea de gen și cum se prezintă? În cadrul tulburării de identitate de gen, individuul nu se simte în concordanţă cu sexul biologic al cărui a fost asignat la naștere (femeinic sau masculin), fiind poziţionat în o zonă intermedie sau simţind-se asexuat. Această stare de „altfel” față de normele impuse de societate poate genera diverse expresii comportamentamentale.

Manifestările comportamentamentale La nivelul behavioral, tulburarea poate prezenta o rezistență împotriva etichetelor sociale. De exemplu, fetiţele pot refuza categoric să se îmbrace în roz sau să adopte conducte predefinite, evitând astfel o încadrare rigidă care ar putea genera stigmat. Acest fel de refuz este motivat de dorinţa de a nu fi „etiquetată” și de a apăra independenţa lor față de tiparuri predefineţi.

De la ce vârstă apar semnele și cum evoluează suferinţa? Întrebările legate de corp adesea depășesc începutul pubertăţii, dar disconfortul profund poate instala şi la vârstă mai prematură. Psihoterapeuta Ruxandra Sersa sublinează că stările intense de depresie, scăderea estimării proprii și un gol interior extrem de dureros pot apărea chiar de la vârsta de 9 ani, moment în care copilul simte că nu găseşte niciun fel de plăcere sau înţelegere. Pentru a gestiona această criză depăşindă limitea normalităţii, mulţi tineri se turnsc la tăieturi pe piele (autovătămare) sau la abuz de substanţe, în incercarea de a-și regula emoţiile.

Autodiagnosticarea obsesivă prin internet Aparenţaţa de a fi parte din societatea actuală îngăreşte copiii să caute informaţii extensive online, în proba de a înţelege ce se întâmplă cu ei. În acest proces, ei adesea încercă să se autodiagnosticizeze, întreabându‑se dacă suferă de depresie, tulburare de personalitate Borderline sau alte afecţii psihice. Această tendință reflectă o necesitate de comprenţiere rapidă a propriului stare internă.

Cauzele profundă a tulburării Din păcate, cauzele sunt multiforme și se intersectează

Cauzele profundă a tulburării Din păcate, cauzele sunt multiforme și se intersectează. Elemente genetice, biologice şi ambientale contribuie la formarea tulburării, dar dinamică emoţională din familie constituie un declanştor esențial. În multe scenariu, copilul „nu este văzut” de către un membru al familiei care a trecut prin o depresie severă şi nu a mai fost psihic disponibil, fact care poate genera o senzaţie de abandono.

Absenţa psihică a părintelui În numeroase cazuri, există un model recurent: un părent care a trăit o depresie profundă și nu mai are prezenţă psihică stabilă, lipsind astfel unei „vedere” adecvată pentru copil. Fără sprijin emocional și vizibilitate, copilul încearcă să se descopere singur, explorând identitatea în absenţa unui marcaj de referinţă.

Teamul de identificare și frica de recunoaştere Copilul poate dezvolta o frică intensă de a se identifica cu masculinitatea sau feminitatea, respingând aceste roluri pentru a evita identificarea cu părintele care nu a putut oferi îngrijire în momenturile critice. Această refuzare reflectă o necesitate de autodefinitie, fără a fi condicionat de așteptările sociale.

Reorientarea printr-un echipă multidisciplinară Ruxandra Sersa menţionează că tulburarea de identitate de gen este mult greu de diagnosticat, deoarece adolescenţii ajung în mod obișnuit la o perioadă de extrovertire, revoltă sau chiar la confirmarea genului dorit. Pentru a gestiona aceste dificultăţi, este necesară o abordare colaborativă, inclusiv psihologi, psihoatristi, pediatri, endocrinologi şi reprezentanţi ai comunităţii școlare.

Ce pot face părinţii? Părinii trebuie să înţelegă ce se ascunde în spatele comportamentului copilului – poate fi un strigăt disperat de ajutor, o solicitare de atenție sau o expresie a identității reciproce. În plus, nu poate gestiona problema în izolat; este imperativ să se asocieze cu un echipă de specialiști din diverse domenii, pregătind o strategie treptată, în family, cu sprijinul unui team cu compoziţie amestecată.

Concluzie Tulburarea de identitate de gen reprezintă o provocare complexă, manifestând‑se printr‑o combinație de boli mentale, conducte de risc și anxietăţi de recunoaştere. Printr‑o înţelegere profundă a semnelor precoce, prin asigurarea unei interacţiuni familiale stimulante și prin accesaţia la un spectru larg de profesori, părinţii pot oferi un cadru de sprijin adecvat, facilitând copilul să găsească o echilibru psihologic și să dezvolte o senzaţie de sine stabilă.