Oana Calnegru recomandă cartea „În culisele familiei tale” pentru înțelegerea relațiilor

Cum ne influențăm reciproc în familie?

Recomandarea pentru această lună vine de la Oana Calnegru, psiholog, psihoterapeut de familie și coordonator de program pentru Parenting MasterClass la Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie (AMPP). Oana își desfășoară practica clinică în București, unde lucrează îndeaproape cu membrii familiei, explorând dinamicile subtile dintre ei: de la relația de cuplu, la cea dintre părinți și copii sau între bunici și nepoți.

În secțiunea #ReadingNeFaceBine, ea ne propune să descoperim cartea In the Cultures of Your Family , de Elaine C. Gibson, o lectură utilă pentru a reflecta asupra modelelor, rolurilor și moștenirii care ne modelează legăturile cu cei dragi. Ca terapeut de familie, Oana este la fel de interesată de ceea ce se întâmplă între oameni, în relațiile lor, pe cât este de atentă la lumea interioară a fiecăruia.

Din practica clinică și din studii reiese limpede că membrii familiei se influențează reciproc într-o dinamică circulară.

Bună sau rea, funcționarea sistemului familial este rezultatul interacțiunilor permanente dintre toți cei implicați. De aici pornește și cartea lui Elaine C. Gibson, care arată că felul în care ne acționăm unii pe alții ne modelează comportamentele.

Ce ascund rolurile rigide din familie?

Iată un exemplu simplu: un partener caută conexiune și liniștere punând o serie de întrebări; celălalt se simte presionat, așa că reacționează prin retragere. Această distanțare nu face decât să amplifice îngrijorarea primului, care va insista și mai mult. În cele din urmă, fiecare va folosi comportamentul celălalt drept scuză pentru propria reacție. Privită din exterior, această buclă devine extrem de vizibilă. Înțelegerea ei ne dă însă ocazia să intervenim și să schimbăm ceva.

Totuși, este nevoie de discernământ când vorbim despre această influență reciprocă. Nu există o responsabilitate egală pentru tot ce se întâmplă într-o relație, mai ales în cazurile de abuz.

Acolo, responsabilitatea aparține exclusiv celui care manifestă comportamentul abuziv. Înțelegerea contextului nu scuză violența și nici nu o obligă pe victima rănită să rămână într-o relație toxică.

Unul dintre cele mai valoroase aspecte ale cărții este tocmai explorarea rolurilor din familie. Ne arată cum sarcinile, așteptările și felul „în care trebuie să fim” se împart în mod tacit, fără nicio discuție prealabilă. Un membru își asumă cele mai multe responsabilități, altul le ține laolaltă, altul e mediatorul, cel care împacă pe toată lumea, glumețul familiei, veșnicul nemulțumit, cel rațional sau cel hiper-emotiv.

Problema apare când aceste roluri devin atât de rigide încât nimeni nu mai poate ieși dinșe, de teamă să nu prăbușească întregul sistem. Un copil poate fi etichetat drept „cel bun, stabil și matur”.

Cum oprim practicile distructive de comunicare?

În spatele acestor laude se ascund însă cerințe uriașe: să nu ceară prea mult, să nu fie o povară, să înțeleagă oboseala părinților, să facă mereu ce trebuie. Ajuns adult, un astfel de om se va întreba probabil: „Cât din disponibilitatea mea vine din alegere și cât din teama de a fi respins dacă îmi pun limite sau îmi urmez propriile nevoi?”

Cartea oferă o listă bogată de capcane în comunicare pe care le folosim acasă, fără să ne dăm seama. E primul pas să le identificăm pentru a le putea înlocui cu variante sănătoase, recomandate de autoare.

Dacă suntem atenți nu doar la cuvinte, ci și la ton, la gesturi și, mai ales, la dorința reală de a-l asculta pe celălalt, putem schimba complet fața unei discuții.

Aproape de fiecare dată, Oana Calnegru rămâne surprinsă de prăpastia uriașă dintre intenția cu care un partener trimite un mesaj și felul în care celălalt îl recepționează și îl trăiește.