Neuroticismul și anxietatea post‑pandemică: ce ne spune personalitatea despre suferința mintală

Ce spune personalitatea despre anxietatea post‑pandemică?

Caracteristicile de personalitate, în special modul în care un individ reacționează la incertitudine, pot fi indicii valoroase pentru a evalua vulnerabilitatea față de suferința mintală prelungită în timpul crizelor majore. O nouă cercetare condusă de Universitatea din Sudul Californiei (USC) subliniază că datele privind trăsăturile de caracter ajută la identificarea celor mai expuși riscului.

Analiza unor date naționale reprezentative, strânse pe parcursul mai multor ani, a evidențiat o corelație clară: persoanele cu scoruri ridicate la neuroticism au înregistrat creșteri mai ample și mai persistente ale simptomelor de anxietate și depresie în cursul pandemiei de COVID‑19, comparativ cu cei care înregistrau scoruri scăzute pentru această trăsătură.

Marco Angrisani, economist senior la Centrul de Cercetări Economice și Sociale al USC și profesor asociat de economie la Colegiul Dornsife al USC, este autorul principal al studiului. El menționează că, conform analizei, trăsăturile de personalitate, iar mai ales neuroticismul, joacă un rol crucial în modelarea acestor reacții. Această descoperire sugerează că intervențiile terapeutice ar putea fi direcționate mai eficient. Rezultatele complete ale investigației au fost publicate în revista PLOS One.

Cercetătorii au monitorizat un panel de 4.030 de adulți din Statele Unite, folosind datele din „Understanding America Study”, un grup reprezentativ la nivel național administrat prin intermediul internetului de către centrul menționat anterior. Analiza a inclus peste 100.000 de observații. Această perioadă extinsă a permis echipei de cercetători să compare starea de sănătate mintală dinainte, în timpul și după pandemie.

Investigația s-a concentrat pe cinci categorii largi de trăsături de personalitate, cunoscute ca „Big 5”.

Neuroticismul se definește prin tendința de a experimenta îngrijorare, sensibilitate emoțională și reacții intense la stres sau neclaritate. Extraversiunea reflectă disponibilitatea pentru interacțiunea socială, energia și motivația de a ieși în lume. Deschiderea se manifestă prin curiozitate față de idei noi și acceptarea schimbării.

Prietenia (agreabilitatea) implică cooperare, încredere și grijă pentru armonia socială. Conștiinciozitatea este caracterizată prin organizare, fiabilitate, autodisciplină și orientarea spre obiective.

Aceste dimensiuni există pe un continuum; fiecare persoană posedă o anumită doză din fiecare trăsătură, iar un scor ridicat sau scăzut nu echivalează cu o tulburare clinică.

Care sunt implicațiile pentru intervenții?

Suferința mintală a fost cuantificată utilizând instrumentul PHQ‑4, un chestionar scurt care evaluează simptomele de anxietate și depresie. Un punctaj de șase sau mai mult indică simptome moderate până la severe, deși acest rezultat nu constituie în sine un diagnostic clinic.

În perioada pandemică, probabilitatea apariției unei suferințe moderate sau severe a fost cu aproximativ 11 până la 20 de puncte procentuale mai mare la participanții care se situau în quartila superioară a neurotismului, față de cei din quartila inferioară.

Această legătură a rămas vizibilă indiferent de vârstă – tineri, adulți de vârstă mijlocie sau vârstnici – și a persistat chiar și în perioada de observare de după pandemie.

Individuile cu un grad ridicat de neuroticism au perceput riscuri mai mari în ceea ce privește sănătatea și finanțele. Aceștia au adoptat mai multe comportamente protectoare, dar au raportat o frecvență mai scăzută a exercițiilor fizice și a activităților de relaxare, concomitent cu o consumare mai mare de alcool.

Măsurile pentru extraversiune, deschidere și prietenie au arătat asociări mai slabe sau inconsistente, în timp ce conștiinciozitatea a oferit o protecție modestă, mai ales pentru adulții cu vârsta de peste 60 de ani.

Aceste constatări pot ghida clinicienii și planificatorii de urgențe în identificarea persoanelor care necesită o urmărire atentă după dezastre sau alte disrupții prelungite. Campaniile informative publice ar putea fi testate pentru a se asigura că informeză populația fără a agresa excesiv pe cei mai vulnerabili. Angrisani subliniază importanța ca personalitatea să fie doar un element într-o evaluare a riscurilor mai amplă, alături de simptome, istoricul medical mintal și contextul social, nu un etichetă fixă sau un declanșator automat al tratamentului.

Neuroticismul rămâne un factor de risc, nu un diagnostic sau un determinator absolut al stării mentale.

Autorii susțin monitorizarea continuă și un management al îngrijirii în trepte, oferind terapii precum cea cognitiv-comportamentală sau antrenamentul de reglare a emoțiilor doar când simptomele devin semnificative și persistente, nu exclusiv pe baza scorului de personalitate.

Fiind un studiu observațional, acesta stabilește legături, nu dovedește că personalitatea a cauzat direct suferința.