Cum ne influențează privirea asupra celorlalți sentimentul de siguranță

De asemenea, aici am înțeles importanța legăturilor interpersonale, atât în formarea fătului uman

Emilia Sorescu este psiholog-psihoterapeut din Craiova, cu o formare complexă care combină psihoterapia sistemică a familiei, terapia traumatică EMDR și terapia de imagistică a cuplurilor, în care este acreditată. Lucrează atât cu adulți, cât și cu adolescenți, cupluri și familii, în sesiuni fizice și online.

În afară de practica clinică, ea a fost implicată timp de peste 25 de ani în formarea inițială și continuă a lucrătorilor sociali, aducând în practica psihoterapiei aceeași perspectivă sistemică asupra vulnerabilității și rezistenței umane pe care le-a învățat multor generații de studenți.

În acest interviu, Emilia vorbește despre modul în care aceste roluri aparent diferite se alimentă reciproc, despre modelele pe care le întâlnește cel mai des în familiile care ajung la terapie, despre relația dintre credință și vindecare psihologică, și despre ce înseamnă de fapt să ai curajul să ceri ajutor.

Ești un socialist, psihoterapeut de familie, terapist de imagistică și soția unui preot. Cum se potrivesc aceste roluri în viața ta și ce ai învățat despre oameni din fiecare dintre ele? Din exterior, aceste roluri arată foarte diferit. Pentru mine, ei presupun același lucru: întâlnirea celuilalt. Este vorba despre oamenii în situații dificile, și compasiunea și sprijinul care poate fi oferit în diferite moduri.

Fiecare rol avea lecții și abilități valoroase care erau ușor de transferat de la unul la altul, dar cel mai important lucru pe care l-am învățat este că oamenii au nevoie, în primul rând, să fie văzuți, auziți, înțeleși, acceptați.

În calitate de profesionist, la început m-am identificat cu rolul de profesor executiv, deoarece bunăstarea socială mi-a oferit o perspectivă sistemică asupra vulnerabilității și rezistenței ființei umane.

De asemenea, aici am înțeles importanța legăturilor interpersonale, atât în formarea fătului uman, cât și în calitatea vieții adulte, mai ales atunci când este cel mai greu pentru ei. Orientarea spre sprijinul practic al lucrătorului social m-a însoțit și ca psiholog. Așa că, deși am o experiență în psihologie clinică, am ales să fiu psihoterapeut pentru cuplu și familie. De asemenea, am învățat că Biblia ne încurajează să evităm judecata.

Când înțelegi povestea unui om, nu mai poți să-l judeci. Numai aici poate începe transformarea.

Dar lucrătorul social este preocupat de ceea ce s-a întâmplat cu acea persoană, de ce fel de lume trăiesc

În ceea ce privește faptul că sunt soția unui preot, cred că am învățat mai multe despre mine și limitările mele decât oricine altcineva, pentru că preotul este tatăl tuturor, cu timpul și fără timp.

E o misiune în care soția poate fi un sprijin sau un pod de picioare, și uneori, în special atunci când copiii erau mici, a fost dificil pentru amândoi.

Preotesa este adesea vizibilă și implicată în viața comunității, disponibilă pentru a asculta ceea ce uneori este dificil de împărtășit cu preotul sau nu neapărat de o dimensiune religioasă, ci de provocările naturale ale vieții. Am fost ajutat aici atât de lucrătorul social cât și de psihoterapeutul! După cum sugerează teoria atașamentului: suntem născuți cu nevoia de a fi eliberați, precum și cu capacitatea de a oferi ajutor. Oamenii vin la Dumnezeu și la alții pentru consolare și vindecare, dar sunt dornici să ofere ajutor.

Munca socială vă apropie adesea de familii în situații dificile. Cum se schimbă înțelegerea noastră despre suferință atunci când privim nu numai individul, ci și contextul familial, comunitar și social în care face parte? Poate că atunci când un bărbat vine la o consultare medicală, atât el, cât și medicul vor să știe răspunsul la întrebarea: Ce-i cu el?

Care este diagnosticul?

Dar lucrătorul social este preocupat de ceea ce s-a întâmplat cu acea persoană, de ce fel de lume trăiesc, care sunt problemele lor, care sunt nevoile lor, dar și de puterile și resursele lor. Suferința umană poate fi abordată numai prin privirea omului în întregime, ca o ființă bio-psiho-socioculturală, așa cum a fost propusă de la anii 1970 de George Engel, și ca o ființă care este influențată de și, la rândul său, influențează mediul în care trăiește, indiferent dacă vorbim despre familie, comunitate, școală, societate (perspectiva ecologică a lui Urie Bronfenbrenner).

Viața fiecăruia dintre noi poate fi afectată de lucruri care se întâmplă departe în timp (de exemplu, traume istorice, cum ar fi cele produse de Holocaust sau comunism) și de spațiu (războiul din Ucraina, de exemplu, recent).

Furnizarea de sprijin instituționalizat poate sau nu poate fi o decizie politică, bazându-se pe opțiuni etice la nivel global sau național.